În timp ce pentru unii Africa înseamnă o destinație mult dorită pentru a-și petrece vacanțele, pentru alții Africa este o mare provocare, ce atrage după ea asumarea multor riscuri. Misiunea creștină prin triburile sau coloniile Africii nu este atât de ușoară precum pare, însă scopul misionarilor este aproape întotdeauna dus la îndeplinire.

Am discutat aceste lucruri cu Robert Iovescu, un nou misionar în lucrarea creștină. Pentru început l-am rugat să îmi spună câteva lucruri despre el. „Am 24 de ani, de profesie sunt frizer, îmi place foarte mult să călătoresc și am vizitat mai multe țări în ultimii ani. Îmi place să văd culturi noi, oameni noi, am observat că mă adaptez foarte ușor în locuri noi și îmi e ușor să intru în conversație cu oameni pe care până atunci nu i-am cunoscut. Cel mai important este faptul că toată viața mea se învârte în jurul lui Dumnezeu”.

Povestea lui Robert referitoare la misiune a început de mult și a trebuit să treacă câțiva ani până să fie sigur că trebuie să meargă în Africa. „După ce am terminat liceul, am făcut un curs de misiune Team Action la Arad. Acolo am avut oportunitatea să cunosc misionari, care sunt plecați din România în Africa sau India. După acel curs a apărut o scânteie care s-a aprins în inima mea și tot timpul când auzeam despre misiune, simțeam o dragoste pentru oamenii din India sau Africa și îmi doream să ajung misionar”.

La un moment dat, Robert fiind departe de casă, în Canada, lucrurile au început să se concretizeze. „Acolo am simțit să mă rog pentru oamenii și lucrarea de misiune din Africa. A fost ciudat ce am simțit, dar am continuat să fac acest lucru, considerând că vine din partea lui Dumnezeu. Nu mă așteptam să ajung acolo, credeam că pur și simplu trebuie să mă rog pentru misionarii din Africa”.

După ce s-a întors în România, întâmplarea face ca Robert să se întâlnească cu unul dintre responsabilii pentru misiunea în Africa din județul Arad, Marius Chelmăgan. S-au întâlnit, s-au cunoscut, au schimbat câteva vorbe și „de acolo a plecat totul”, spune Robert. Această experiență de misiune în Africa a durat 3 săptămâni și s-a desfășurat în două țări: Senegal și Guineea-Bissau. „La început nu știam prea multe despre ce o să găsesc acolo, iar scopul a fost să-L împărtășesc pe Isus oamenilor de acolo și împărăția lui Dumnezeu să crească în locul acela”.  Pregătirea pentru plecarea în Africa, de asemenea nu este simplă. Se spune că acolo e mai multă nevoie de pregătire pe partea spirituală, decât materială, iar Robert confirmă acest lucru. „În triburile pe care le-am vizitat sunt animiști – oameni care se ocupă cu vrăjitorii – și tot felul de lucruri demonice, care se simt spiritual atât de noi, cât și de ei, de aceea pregătirea spirituală este mai importantă. Aceasta constă în post și rugăciuni”.

Drumul dinspre Senegal spre Guineea-Bissau a fost lung și anevoios: 13 ore de mers cu mașina. Nu vă imaginați că vorbim de drumuri europene; nici măcar asfaltate, având în vedere că Guineea-Bissau este o țară în care nu există curent electric. „Sunt drumuri de țară, de pământ și îmi aduc aminte că drumul acela a fost un chin. Când ne-am întors, mașina s-a defectat și a trebuit să oprim de foarte multe ori”. Deși țările prin care călătoresc echipele de misionari, pentru a evangheliza oamenii, nu sunt dezvoltate, oamenii sunt primitori de oaspeți albi. „Când mergi în cultura lor nu îți impui ideile tale pentru a schimba ideile lor, iar ca să poți fi de folos trebuie să te supui autorității misionarilor deja stabiliți acolo, majoritatea veniți din Brazilia”.

Să știți că misiunea din Africa nu se referă strict la convertirea oamenilor în creștinism. Misionarii se ocupă, în primul rând, de nevoile oamenilor de acolo, iar din România pleacă echipe de medici și asistenți medicali, constructori și evangheliști. „Implicarea noastră a avut un mare impact. Oamenii au fost mișcați, de la copii până la vârstnici. Ceea ce îi uimește pe ei cel mai mult este faptul că niște oameni dintr-o țară atât de îndepărtată, vin la ei și se interesează de ei: le construiesc școli și încăperi în care un medic poate susține anumite intervenții. Acolo sunt foarte mulți oameni bolnavi, cu probleme psihice, oameni cu tot felul de dizabilități. Prin astfel de acțiuni, ne este cel mai ușor să-L mărturisim pe Isus Hristos. Prin lucrurile acestea pământești se deschide o nouă ușă pentru a evangheliza”.             

După o astfel de experiență nu te poți întoarce la fel cum ai plecat, iar pentru Robert unele lucruri nu mai sunt așa cum erau înainte. „M-am bucurat că am avut un timp de 3 săptămâni pe care l-am închinat doar pentru Dumnezeu. Pot să spun că a meritat tot efortul, chiar și cel financiar”. Vorbim de niște costuri destul de semnificative pentru o astfel de experiență. „Costurile nu sunt chiar mici, cu acești bani ai putea să mergi și să te distrezi într-un concediu frumos. Aproximativ, costurile pentru 3 săptămâni depășesc suma de 1000€ pentru o sigură persoană”.  La nivel de grup de misiune costurile sunt și mai mari, iar una dintre asociațiile care sprijină misionarii din Africa este Youth for Kingdom. Această asociație acoperă o parte din costurile misiunii, iar restul banilor provin din donații și de la misionari.

Peste câteva zile, Robert se va întoarce în Africa, iar curiozitatea mea a fost să aflu de ce ar mai repeta această experiență de misiune. „După ce am ajuns în România, am simțit mici descurajări, nu am crezut că mă voi întoarce, m-am rugat pentru lucrul acesta, știu nevoia de acolo, știu cu ce pot contribui, lucrarea din Africa s-a extins foarte mult și cred că tot ceea ce am început se va dezvolta și lucrurile încep să funcționeze acolo așa cum trebuie”.

Pentru cei care au gândul acesta, de a fi misionar, totul pornește de la o simplă dorință, dar totuși, Robert are câteva sfaturi. „Eu cred că totul pornește de la dorința pe care o ai în suflet și ar fi de dorit ca fiecare tânăr să ajungă măcar odată în viață, într-o țară ca Senegal sau Guneea-Bissau, deoarece ți se schimbă destul de mult gândirea, iar misiunea nu cred că este neapărat pentru oamenii de acolo, ci te schimbă pe tine personal foarte mult. De foarte multe ori ne plângem că nu avem anumite lucruri sau că infrastructura de la noi nu este așa cum ne-am dori, însă după ce te întorci din Africa, înveți să prețuiești mai mult lucrurile pe care le ai, așa cum sunt ele”.

Din toată discuția pe care am avut-o cu Robert și pe care am încercat să o expun aici, pe blog, am ajuns la concluzia că Africa are nevoie de oameni dedicați, iar Robert face parte din această categorie.

5 gânduri despre „Africa are nevoie de oameni dedicati – Robert Iovescu

  1. Felicitari pentru ceea ce face! Cu siguranta, nu e un lucru usor. In liceu, dar si in facultate, mi-am dorit sa pot face voluntariat in Africa, dar la vremea aceea nu s-a ivit ocazia. Poate in viitor.😁

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s